Dental

Clinica V-dental – tot ce trebuie sa stii despre cariile dentare

Aparitia cariilor dentare este determinata, in primul rand, de activitatea, obiceiurile si preferintele noastre alimentare. Caria dentara nu este nimic altceva decat distrugerea testutului dur al dintelui. Este important sa constientizam ca tratarea unei probleme dentare la timpul potrivit, adica chiar la primele semne ale apartiei, poate preveni complicatii si durerea de dinti. Asadar, daca te confrunti cu problema aceasta, te indemnam sa te programezi la un consult stomatologica la Clinica V-dental.

Cariile se impart in cateva categorii, dupa cum urmeaza:

  • Cariile coronare – acest tip este unul cel mai frecvent intalnit si face referire la tipul de carii care se formeaza pe suprafaţa ocluzală sau interdentar;
  • Cariile radiculare – acest tip apare, de obicei, odata cu inaintarea in varsta, deoarece gingiile se retrag, iar radacinea dintelui ramane expusa. Astfel,  radacina se poate caria foarte usor, deoarece nu este acoperita de smalt.
  • Cariile secundare sau recidivele de carii – acest tip se formeaza, de obicei, in jurul coroanelor existente si a obturatiilor. Aceste zone sunt, in special, predispuse la acumularea placii bacteriene si aparitia cariilor.

De ce apar cariile dentare?

Cum ziceam si la inceput, exista factori care depind de noi si de stilul nostru de viata. Din prima categorie, fac parte obiceiurile noastre alimentare, preferintele si modul de viata. Zaharurile, alimentele cu carbohidrati si bauturile acidulate se numara printre factorii care duc la aparitia cariilor dentare. Si gustarile repetate sunt un factor de risc, deoarece dintii se afla mereu sub atac si nu au timp sa se refaca. Asadar, ce mancam, cum ne ingrijim dintii, ce produse folosim, sunt factori care influenteaza sanatatea noastra orala.

Cum se manifesta cariile dentare? In primul rand, prin durere de dinti si sensibilitate dentara. Vei observa mici gauri negre in dinti sau pete. De asemenea, apare si o respiratie urat mirositoare.

Clinica V-dentalClinica V-dental – cum tratam cariile si cum le prevenim?

La Clinica V-dental, oferim tratamente sigure si precise in tratarea cariilor dentare. Desigur, in functie de gravitatea acestora, putem opta pentru mai multe tratamente. Optiunile includ tratamente cu fluor, plombe, obturatie de canal, coroane dentare etc. Daca te confrunti cu aceasta problema, te asteptam la un consult stomatologic la Clinica V-dental. Este foarte important ca o carie sa fie tratata cat mai curand, pentru a preveni complicatiile ulterioare.

Este important sa stii ca aparitia cariilor poate fi prevenita. Iata cateva masuri de preventie: evita alimentele si bauturile care iti pot afecta dantura, spala-te pe dinti de doua ori pe zi, foloseste ata dentara, foloseste produse de igiena imbogatite cu fluor. Vizita periodica la medicul stomatolog este recomandata pentru a identifica din timp orice afectiune a aparatului dentar si pentru a preveni complicatiile. Te asteptam la Clinica V-dental, pentru orice interventie stomatologica.

 

 

Dental

Chirurgia dentara la Clinica V-dental

Cauzele care afecteaza sanatatea dintilor pot fi diverse, unele dintre acestea depind de modul nostru de viață, altele sunt independente, însă dacă sunt identificate din timp, aceste probleme pot fi rezolvate fara a avea complicatii. La Clinica V-dental, chirurgia dentara este ramura care se ocupa de extracțiile dentare atunci cand un dinte nu mai poate fi reabilitat, rezectiile apicale, adiție de os mineral mai ales in cazul implantelor dentare, tratament chirurgical pre / pro – protetic, tratamentul de urgentă al accidentelor si complicațiilor dentare. Tehnicile de chirurgie dentara pe care le folosim la Clinica V-dental depind in totalitate de fiecare caz in parte si complicatiile la nivelul aparatului dentar. In continuare, vom exemplifica mai pe larg care sunt situatiile in care chirurgia dentara este indispensabila.

Clinica V-dental – cand este necesara interventia chirurgicala

Tratamentele de chirurgie orala sunt indispensabile in situatiile in care un dinte nu mai poate fi salvat sau cand este necesara indepartarea unui dinte cu afectiuni grave, care nu mai pot fi tratate. De asemenea, interventia chirurgicala se realizeaza si in etapa de pregatire a danturii pentru insertia implanturilor sau refaceri protetice.

Asadar, in momentul in care un dinte este compromis si nu mai poate fi tratat, interventia chirurgicala prin extractie este unica solutie. Aceasta solutie se aplica si in situatia in care din dinte nu au mai ramas decat resturi de radacina sau daca exista dinti care erup. Aceste interventii fac parte din categoria chirurgie parodontala. Cand vorbim despre chirurgie dentara parodontala, ne gandim la tehnici noi de regenerare osoasa si tisulara ghidata. Daca te confrunti cu o problema de acest fel, te asteptam la un consult stomatologic la Clinica V-dental.

Chirurgia dento-alveolara presupune si interventii necesare petru tratarea tesuturilor care inconjoara si sustin dintele, pentru a indeparta un chist, pentru a realiza o biopsie sau pentru a trata o infectie. Frecvent, aceasta categorie ia forma chirurgiei pre-protetice, care are scopul de a pregati pacientul pentru o proteza. In aceasta etapa are loc sculptarea tesutului gingival si creasta osoasa, astfel incat proteza sa se fixeze cat mai bine.

Stomatolog Turda - implant dentar Clinica V-dentalClinica V-dental – interventii chirurgicale

Fiecare pacient este unic, tocmai de aceea orice interventie chirurgicala pe care o realizam la Clinica V-dental, este precedata de un consult atent, pentru a identifica problema exacta a aparatului dentar. Comunicarea intre pacient si medicul stomatolog este esentiala pentru o diagnostica corecta si adaptarea tehnicilor de interventie in functie de problema. Daca te confrunti si tu o problema sau durere la nivelul aparatului dentar, te invitam la Clinica V-dental la un consult stomatologic.

 

Dental

Estetica dentara la Clinica V-dental

Un zambet larg si frumos, iata ce inseamna estetica dentara la Clinica V-dental. Dintotdeauna, oamenii au fost preocupati sa aiba un zambet placut, stralucitor si o structura estetica echilibrata a aparatului dentar. Asadar, dupa cum va dati seama din numele acestei ramuri a stomatologiei, estetica dentara s-a născut din dorinţa oamenilor de a avea un zâmbet cât mai frumos. Această specializare se adresează pacienţilor care-şi doresc dinţi sănătoşi si un zâmbet fermecător. Ramura aceasta cuprinde mai multe servicii stomatologice si raspunde unor nevoi diverse ale pacientilor. In continuare, vom prezenta mai detaliat ce presupune estetica dentara si ce servicii prestam la Clinica V-dental.

Clinica V-dental – ce inseamna estetica dentara

In cadrul specializarii estetica dentara, la Clinica V-dental le oferim o serie de proceduri specifice clientilor nostri, printre care:

  • Albirea dinților

(Alimentele si bauturile pe care le consumam, obiceiurile si varsta isi lasa amprenta asupra smaltului, respectiv, in timp, dintii isi pierd din stralucire. Pentru un a reda din nou luminozitatea zambetului, va recomandam procedura de albire a dintilor, care este non-invaziva si eficientă. Exista multiple mituri legate de albirea dintilor, pe care le vom aborda intr-un alt articol.

  • Fațete ceramice

Fatetele ceramice reprezinta constructii protetice care au scopul de a imbunatati estetica unui dinte. Acestea sunt niste foite foarte fine de ceramica, realizate in laboratorul de tehnica dentara si pot fi asemanate cu niste ”cochilii” care imbraca dintele afectat.

  • Coroane zirconiu, integral ceramice

Coroanele sunt piese estetice create cu scopul de a acoperi dintele fie din motive estetice, fie pentru protejarea lui. Aceste coroane sunt realizate prin frezare computerizata, sunt biocompatibile, rezistente si au un aspect estetic excepțional.

  • Bijuterii dentare

Bijuteriile dentare reprezinta un trend de ultima ora si, desigur, tin de imbunatatirea si accentuarea aspectului estetic al danturii. Acestea sunt minim invazive, iar aplicarea este nedureroasa. Desigur, exista o gama larga pentru alegere.

  • Obturatii fizionomice din compozit

Acestea mai sunt cunoscute si sub numele de ”plombe”, avand rolul de a reda, in primul rand, functionalitatea aparatului dentar si aspectul estetic, desigur. Aceasta procedura este necesara pentru dintii cu fracturi minime, carii sau alte leziuni.

Te așteptăm la Clinica V-dental

Clinica V-dentalFie ca te intereseaza procedurile ce tin de estetica dentara sau alte tratamente stomatologice pe care le prestam la Clinica V-dental, te invitam sa iti faci o programare pentru un consult. Urmareste-ne si in Social Media, unde postam regulat informatii despre activitatea noastra.

Dental

Protetica dentară la Clinica V-dental

Protetica dentară este o ramura a stomatologiei care se ocupa cu diagnosticul, tratamentul, reabilitarea morfo-funcțională și estetică a aparatului dento-maxilar al pacientului. La Clinica V-dental le oferim pacientilor nostri cele mai bune solutii pentru o sanatate orala excelenta. Protetica dentara este aria stomatologiei care se axeaza pe reconstructia dentitiei pacientului, pentru ca acesta sa se bucure de un zambet estetic si o dantura functionala. Pornind de la dorinta pacientului si problema cu care se confrunta, la Clinica V-dental, elaboram un plan personalizat de interventii stomatologice.

Cazurile care implica protetica dentara

Așadar, care sunt cazurile care necesita implicarea medicului dentist si fac referire la aceasta arie a stomatologiei? Iata cateva cazuri in care sunt necesare lucrari protetice:

  • Inlocuirea dintilor lipsa
  • Dinti sparti sau ciobiti
  • Dentitie decolorata sau ingalbenita
  • Dinti prea mici sau prea mari
  • Dinti inghesuiti sau indepartati
  • Remodelare gingivala

Acestea sunt doar cateva exemple de situatii in care este necesara protetica dentara. Desigur, fiecare pacient este unic si in functie de problema cu care se confrunta, la Clinica V-dental, putem veni cu recomandari specifice si adaptate nevoilor acestuia.

Clinica V-dentalClinica V-dental – protetica dentara

La Clinica V-dental, interventiile stomatologice sunt realizate cu tehnologie moderna, intr-un mediu steril. Reabilitarea funcționala si estetica a aparatului dentar se realizeaza prin înlocuirea dinților și țesuturilor maxilo-faciale pierdute cu proteze fixe, coroane dentare, coroane pe implanturi, punți dentare fixe sau cu proteze mobile, proteze scheletate cu sisteme speciale, supraproteze. Te incadrezi in unul dintre cazurile enumerate mai sus? Te așteptam la Clinica V-dental, pentru a realiza un consult stomatologic si pentru a identifica solutia optima pentru a reda un aspect estetic placut si functional aparatului tau dentar. Te invitam sa ne urmaresti si in Social Media, unde postam in mod regulat informatii despre Clinica noastra.

 

Dental Implants

Implantul dentar la Clinica V-dental

Implantologia este o ramura a stomatologiei care a cunoscut o dezvoltare uimitoare in ultimii ani. Fie ca pierdem un dinte sau mai multi, ne dorim sa ii inlocuim si sa ne bucuram de un zambet stralucitor. Insa nu doar aspectul estetic este cel care conteaza, confortul este si el foarte important. Pierderea dintilor se poate datora unor cauza diverse, insa inlocuirea acestora este foarte important sa nu fie amanata. Implantul dentar modern reprezinta o solutie prompta si eficienta. Printre serviciile pe care le oferim pacientilor la Clinica V-dental, se numără și Implantologia.

Clinica V-dental – despre implantologie

Implantul dentar este o interventie chirurgicala prin care se introduce in arcada dentara o radacina artificiala sub forma unei surub de titan, pe care ulterior se monteaza o coroana dentara. Scopul implantării acestui surub de titat pur este de a crea o radacina artificiala in osul maxilar, acolo unde dintele lipseste. Reconstructia este compusa din doua segmente importante -unul intraosos (implantul) si unul supraosos, care este numit bont protetic. Deasupra celui din urma se ancoreaza o coroana, o punte sau o proteza.

Restaurarea danturii prin implant dentar aduce beneficii extraordinare, astfel incat pacientul la foarte scurt timp dupa interventie nu mai are senzatia de ”corp strain sau artificial”, ci implantul deveni o parte componenta a danturii. La Clinica V-dental realizam cu mare dedicatie lucrari de implant dentar.

Care sunt beneficiile implantului dentar

În lipsa dintilor, masticatia este deficitara si creaza disconfort. De asemenea, aspectul estetic este unul care ingrijoreaza pacientii si ii face sa se complexeze, sa renunte la unele alimente sau obiceiuri. Este foarte important de mentionat ca osul maxilar, adica locul unde nu mai exista dinti, se va resorbi in timp. In acest caz, realizarea implantului dentar poate fi mult mai complicata si poate necesita interventii speciale, cum ar fi aditia de os, prin care se reface volumul osos, astfel incat implantul dentar sa se poata ancora ferm. Desigur, fiecare caz este particular si se analizeaza minutios la Clinica V-dental.

Daca dintii se pierd si nu se apeleaza la un implant dentar, si estetica faciala are mult de suferit. De ce? Mai ales cand lipsesc mai multi dinti, oasele maxilare se resorb, iar structura fetei are de suferit si provoaca o imbatranire prematura.

Atunci cand un dinte este pierdut si nu este inlocuit, dintii vecini vor incepe sa migreze si isi vor schimba pozitia corecta. Acest lucru poate duce la dezechilibre ale muscaturii si pot afecta musculatura masticatorie, provocand un disconfort permanent la nivelul cavitatii bucale.

Stomatolog Turda - Clinica V-dentalClinica V-dental recomanda implantul dentar

Rata de succes a implantelor este una foarte ridicata, intre 90-95%, devenind astfel o varianta de protezare tot mai des intalnita. La Clinica V-dental le oferim pacientilor o solutie durabila si eficienta pentru a-si recapata confortul si aspectul estetic la nivel bucal. Desigur, implantul dentar este un domeniu in care absolut orice lucrare si manopera trebuie sa fie personalizata, in functie de situatia pacientului. Daca esti interesat de un implant dentar, contacteaza-ne la Clinica V-dental pentru a discuta mai multe detalii.

 

Dental Health

Clinica stomatologica Turda V-dental – alimentatia si sanatatea orala

Foarte putine persoane isi dau seama cat de stransa este legatura intre ce mancam si santatea dintilor nostri. Alimentatia noastra influenteaza aparitia unor multiple afectiuni ale danturii. In acelasi timp, o alimentatie corecta si echilibrata este cheia catre o dantura frumoasa si dinti sanatosi si puternici. Asadar, iti prezentam o serie de sfaturi si informatii utile, din partea echipei V-dental – Clinica stomatologica Turda cu privire la modul in care ar trebui sa te alimentezi pentru a pastra sanatatea danturii tale.

Alimente care afecteaza dintii

Clinica Stomatologica Turda - V-dentalTe indemnam sa nu subestimezi importanta alimentatiei pentru o dantura sanatoasa. Chiar daca dintii nostri se dezvolta cu un strat puternic de smalt, ei nu sunt imuni la boli sau uzura de zi cu zi. Zaharul este considerat cel mai mare inamic al dintilor. Acesta cauzeaza aparitia si dezvoltarea cariilor dentare. Cand alimentele pe care le consumam sunt bogate in zahar, bacteriile din cavitatea bucala produc mult acid organic, in acest fel contribuie la distrugerea lenta a smaltului si producerea cariilor.  Bauturile acide, de asemenea, afecteaza foarte mult dintii. Echipa V-dental – Clinica stomatologica Turda te avertizeaza că bauturile cu acid, sucurile din fructe si bauturile destinate sportivilor sunt cea mai mare sursa de zahar si acid pentru cavitatea bucala. Tocmai de aceea consumul acestora afecteaza dintii si duce la aparitia cariilor.

Clinica Stomatologica Turda – V-dental – recomanda alimentele care protejeaza dintii

Desigur, exista si alimente care sunt recomandate pentru consum, deoarece protejeaza dantura. Iata recomandarile de la V-dental – Clinica Stomatologica Turda. Printe alimentele care protejeaza dintii se numara branza. Este recomandat sa consumi branza dupa o masa in care ai consumat alimente bogate in zahar. Branza este bogata in calciu si stimuleaza producerea de saliva, ajutand organismul in prevenirea dezvoltarii acidului care ataca sanatatea dintilor. Si laptele de vaca este recomandat pentru consum, acesta contine calciu si fosfor, care reduc procesul de eroziune dentara. Alimentele bogate in fibre, precum cereale, seminte, broccoli, pere, mazare, fasole, linte, sunt recomandate a fi consumate in dieta zilnica, deoarece acestea stimuleaza producerea de saliva, respectiv, conserva sanatatea orala. Nu uita cat de important este sa vizitezi medicul stomatolog de cel putin doua ori pe an, pentru un control al dintilor si pentru a primi recomandari personalizate. Te asteptam la V-dental- Clinica Stomatologica Turda, cu o echipa de medici dedicati si un spatiu confortabil pentru un consult medical. Te invitam sa ne urmaresti si in Social Media, pe pagina V – dental – Clinica Stomatologica Turda, unde postam sfaturi si informatii utile.

Dental Health

Clinica Stomatologica Turda – V-dental – ce este detartrajul

Pentru a asigura o sanatate orala optima, nu este suficient sa te speli de doua pe zi pe dinti. Chiar daca te alimentezi corect si respecti normele de alimentatie, este imposibil sa previi in totalitate aparitia placii dentare si acumularea de tartru. De fiecare data cand mananci sau bei, bacteriile se aduna si raman in cavitatea bucala chiar daca te speli pe dinti si apelezi la alte masuri de igienizare. Tocmai de aceea este recomandat sa vizitezi medicul stomatolog de cel putin doua ori pe an, te asteptam la V-dental – Clinica Stomatologica Turda, unde te vei bucura de servicii de cea mai inalta calitate. In continuare iti vom prezenta ce este detartrajul si de ce il recomandam pacientilor care vor sa pastrezi dintii lor sanatosi si puternici.

Ce este detartajul si de ce ai nevoie de aceasta procedura

Clinica Stomatologica Turda V-dentalDetartrajul este o metoda de profilaxie necesara pentru a pastra santatea dintilor tai. In foarte multe cazuri gingia este iritata din cauza placii bacteriene si a tartrului. Gingia aduna foarte multe bacterii care sunt nocive atat pentru cavitatea bucala, cat si pentru intregul organism. Detartrajul, astfel, ajuta la prevenirea sau depistarea cariilor, de asemenea, acesta reduce riscul aparitiei gingivitei si a bolii parodontale, care poate evolua prin pierderea dintilor. Se recomanda ca detartajul sa se efectueze o data la jumatate de an, dar acest lucru depinde de mai multi factori. In primul rand, depinde de pH-ul si compozitia salivei fiecarei persoane in parte, precum si de masurile de igienizare pe care le intreprinde fiecare. In functie de acesti factori, tartul se poate forma mai repede sau mai lent. Te asteptam la V-dental – Clinica Stomatologica Turda la un consult stomatologic.

Clinica Stomatologica Turda – V-dental iti prezinta avantajele detartrajului

Exista doua tipuri de detartaj. Noi, echipa V-dental-Clinica Stomatologica Turda venim cu recomandarile personalizate pentru fiecare client. Exista detartaj manual si cu ultrasunete, iar noi facem recomandarile in functie de necesitatea fiecarui client. Aceasta este unica metoda de a elimina tartul si de a reda stralucirea zambetului tau, pastrand sanatatea orala. Asadar, ai grija de dintii tai si nu uita sa faci un tratament de detartraj cel putin o data la jumatate de an. Te indemnam sa ne vizitezi la V-dental – Clinica Stomatologica Turda, programandu-te la un consult stomatologic. Nu uita sa ne urmaresti in Social Media, unde postam noutati si informatii din domeniu. Daca ai intrebari sau doresti mai multe detalii despre detartraj, contacteaza-ne.

 

Dental Health

Clinica stomatologica Turda V-dental – sfaturi pentru ingrijirea dintilor

Sanatatea orala trebuie sa fie o prioritate pentru tine, asa cum este si pentru noi, cei de la V-dental, clinica stomatologica Turda. Ingrijirea dintilor nu inseamna doar ritualul de spalare de doua ori pe zi, ci presupune mai multe aspecte. Dar daca le respecti pe toate vei ajunge sa te bucuri de un zambet frumos si dinti perfect sanatosi. Asadar, in acest articol iti vom prezenta un set de sfaturi pentru ingrijirea dintilor.

Ingrijeste dintii corect la tine acasa

Este foarte important sa te speli pe dinti de doua ori pe zi: dimineata si seara. Dintii tai au nevoie de curatare corecta, de aceea foloseste si periuta de dinti potrivita. O periuta corecta de dinti trebuie sa fie moale, pentru a nu irita gingia, insa sa aiba un capat suficient de mic ca sa se miste confortabil in interiorul cavitatii bucale. Noi, echipa V-dental – clinica stomatologica Turda, iti recomandam sa folosesti o periuta electrica, deoarece este mult mai eficienta in curatarea cavitatii bucale. Insa si periuta manuala isi face treaba, daca o folosesti corect. Nu uita ca periuta trebuie schimbata cel mult la trei luni.

Echipa V-dental, clinica stomatologica Turda, iti recomanda cu insistenta sa folosesti ata dentara o data pe zi. De ce? Ata dentara va indeparta placa dentara care se acumuleaza intre dinti, respectiv, previne aparitia cariilor si a bolilor ce afecteaza gingia. Iti sugeram, asadar, sa iti faci un obicei din a folosi ata dentara seara, dupa spalarea pe dinti.

Clinica Stomatologica TurdaAlimente si bauturi care afecteaza dintii

Stiai ca alimentele dulci contribuie intr-o mare masura la aparitia cariilor? Aparitia acestor complicatii ar putea fi evitate, daca ai incerca sa reduci din consumul de dulciuri. Sfatul nostru ar fi sa renunti la gustarile dulci dintre mese pentru o sanatatea orala de nota 10. Este foarte important sa consumi zilnic o cantitate suficienta de apa, deoarece cavitatea bucala ramane umeda, iar asta incetineste procesul de aparitie a placii dentare.

Clinica stomatologica Turda – V-dental – vizita la medicul specialist

Este recomandat sa vizitezi medicul specialist de doua ori pe an, pentru un control al sanatatii dintilor tai. Acest lucru ar preveni aparitia complicatiilor nedorite. La Clinica stomatologica Turda – V-dental, avem o echipa dedicata de medici specialisti si construim o relatie de incredere cu fiecare pacient. Te invitam sa iti face o programare la un consult stomatologic. Urmareste V-dental Clinica Stomatologica Turda si pe Facebook, unde postam noutati si informatii utile din domeniul nostru. 

 

Dental

Clinica stomatologica Turda – V-dental

De peste 30 de ani, suntem alaturi de cei care vor sa aiba un zambet frumos si o dantura sanatoasa. V-dental este o clinica stomatologica Turda, cu personal experimentat si cu tehnologie avansata. Fiecare client este important pentru noi si stim ca o relatie medic-pacient se bazeaza pe incredere si respect. Asteptam pacientii atat pentru consultatiile periodice recomandate, cat si pentru probleme si urgente. 

V-dental – Clinica Stomatologica Turda – servicii

Noi oferim o gama variata de servicii pentru sanatatea dentara. Printre acestea se numara: implantologie, protetica, estetica dentara, edodontie, chirurgie, profilaxie si preventie, radiologie, ortodontie si pedodontie. Altfel spus, putem rezolva absolut orice problema legata de sanatatea dintilor. Gama larga de servicii pe care le oferim ne permite sa oferim tratamente complete clientilor nostri. Avem o echipa dedicata, medici specialisti si asistenti pregatiti sa faca fata la orice provocare. La Clinica Stomatologica Turda – V-dental, avem cinci cabinete, care ne permit tratarea mai multor pacienti simultan. Iar asta inseamna mai putin timp de asteptare pentru pacientii nostri si tratarea rapida a problemelor dentare. 

clinica stomatologica turda

Clinica Stomatologica Turda – Radiologie Digitala

La Clinica avem un centru de Radiologie Digitala, care reprezintă cea mai nouă tehnologie în domeniu. Aceasta se bazează pe un generator de radiații (aparatul de radiografii) și un senzor digital (integrat sau independent) cu care se efectuează captura. Avantajele sunt reprezentate de rezoluția și contrastul excepționale, expunerea la un nivel scăzut de radiații (care nu influențează calitatea radiografiei), timpul redus necesar obținerii rezultatului investigației și posibilitatea stocării și transferului mult mai rapid al imaginilor. Asadar, nu este nevoie ca pacientii care ne viziteaza la Clinica Stomatologica Turda sa se deplaseze in afara clinicii pentru radiologie, iar asta inseamna un confort sporit in interactiunea cu medicii si economisire de timp. 

Clinica Stomatologica Turda – Programare

Te asteptam la Clinica V-dental, pentru a trata orice problema legata de sanatatea dintilor tai. Medicii nostri sunt pregatiti sa iti ofere tratamente eficiente si sfaturi pentru sanatatea danturii tale. Programeaza-te acum la un consult stomatologic. Daca ai intrebari sau vrei sa afli mai multe detalii despre serviciile noastre, contacteaza-ne si iti raspundem cu drag. Te invitam sa ne urmaresti si in Social Media, unde postam informatii si sfaturi legate de intretinerea danturii si sanatatea orala. 

 

Dental Health

Sanatatea dintilor si consumul de alcool

Santatea dintilor trebuie sa fie o prioritate pentru tine, asa cum este pentru noi, echipa V-dental. Asadar, cum sa ai grija de dintii tai, astfel incat sa te bucuri de o dantura puternica, sanatoasa si un zambet stralucitor? Pe langa igiena corespunzatoare si vizita periodica la medic stomatolog Turda, mai exista o serie de factori pe care sa ii iei in considerare cand te preocupi de sanatatea dintilor tai. In acest articol, vom vorbi despre obiceiurile nesanatoase si ce influenta au asupra dintilor nostri. Poate nici nu constientizezi cat de mare este influenta anumitor obiceiuri pe care le avem asupra dintilor nostri. De-a lungul anilor, am avut ocazia sa tratam cu succes sute de probleme dentare, asadar, daca cauti un medic stomatolog Turda, te asteptam la V-dental cu mare drag.

Stomatolog TurdaSanatatea dintilor si consumul de alcool

Te intrebi de ce este alcoolul daunator pentru dantura? Adevarul este ca consumul moderat de alcool poate fi parte a unui stil de viata sanatos. Alcoolul, insa, are multe efecte nocive pentru organism, iar afectarea sanatatii dintilor este unul dintre aceste efecte. Bolile gingivale si degradarea dintilor sunt afectiuni comune pentru persoanele care consuma excesiv alcool. Iti prezentam, in continuare, cateva dintre efectele pe care le are consumul de alcool asupra dintilor.

Stiai ca alcoolul produce pete pe dinti? Cum se intampla acest lucru? Din cauza culorii bauturilor alcoolice, care este data de cromogeni – aceasta substanta se ataseaza pe smaltul danturii si pateaza suprafata dintilor. Daca vrei sa te redai dintilor tai stralucirea, te asteptam la Clinica V-dental, la o consultatie cu un medic stomatolog Turda.

Alcoolul cauzeaza senzatia de uscaciune in cavitatea bucala, iar acest lucru poate duce la aparitia bolilor gingivale si dezvoltarea rapida a cariilor dentare. Daca consumati alcool, va recomandam sa beti minim doi litri de apa pe zi, pentru a mentine un nivel de hidratare optim la nivelul cavitatii bucale.

Stiai ca unul dintre cei mai importanti factori care determina degradarea smaltului si aparitia cariilor este nivelul mare de acid din cavitatea bucala? Iar alcoolul creste nivelul de acid din interiorul gurii, prin urmare, creeaza un mediu optim pentru aparitia afectiunilor cavitatii bucale. Apeleaza cu incredere la un medic stomatolog Turda, din echipa noastra V-dental, pentru a rezolva orice problema legata de sanatatea ta orala.

Stomatolog Turda – echipa V-dental

La V-dental, te asteptam vei gasi medici dedicati si un spatiu placut pentru a rezolva orice problema de sanatate orala. Daca cauti un stomatolog Turda, te invitam la un consult stomatologic la V-dental, unde lucram cu echipamente moderne, cu dedicatie si respect pentru clientii nostri. Urmareste-ne si in Social Media, pentru a vedea ultimele informatii si noutati despre Clinica noastra.